Iată o parte din poveste și experiențele dobândite până acum. Pentru că povestea noastră abia a început și călătoria continuă!!!
Eu sunt Ana Cristina, fericita posesoare a lui Blue, o pisicoasă chelioasă din rasa sfinx, gri-albăstrui cu ochii verzi și urechi de liliac, în vârstă de 10 luni. Este minunea noastră, combinația perfectă dintre o maimuțică, câine, copil și pisică. Foarte vocală, curioasă, băgăcioasă, prezentă, afectuoasă și iubitoare în termenii și condițiile ei.
Povestea mea a început cu mulți ani în urmă când aveam alt pisicos blănos, un birmanez superb cu ochi albaștri, Tomiță, adorat și iubit care a făcut parte din familia noastră extinsă timp de 13 ani (din păcate l-am pierdut din cauza unor probleme la rinichi pe care nu am știut/putut împiedica să degenereze în blocaj renal).
Revenind, în urmă cu ceva ani am participat la o expoziție de pisicoase și am avut ocazia de a vedea și atinge pentru prima dată un pui de sfinx. A fost dragoste la prima vedere, iremediabilă, care a dăinuit în mintea mea ca dorința unui copil până anul acesta. Atunci am știut că în cazul în care voi mai fi în poziția să mai aleg o altă pisicoasă, ca membru al familiei, aceasta va fi opțiunea mea. Am uitat să precizez că sunt alergică la tot ce înseamnă blană de animăluțe (sau mai bine zis la proteina din saliva patrupedelor cu blană în general).
Decizia de a avea un nou membru în familia noastră a venit după ani buni și chiar dacă soțul era împotrivă și destul de reticent/ sceptic în privința acestei rase, ne beneficiind de aceeași experiență, după câteva luni de documentat, citit și interesat despre rasă, am decis să îmi fac cadou de ziua mea o pisicoasă de minim 3 luni, închisă la culoare (condiția soțului) și neapărat fetiță pentru că avusesem băiețel și am zis să avem și experiența unei fetițe. Nu m-am grăbit, pentru că știam că îmi doream ceva special și destul de greu de găsit, ca să împac și din pretenții.
Și, așteptarea a dat roade! În seara de 11 ianuarie a acestui an, am văzut o postare pe unul din grupurile pe care le urmăream. Cu 2 puiuți, fetiță si băiețel. Alina, proprietara mamei pisicoasă pe nume Erby, mi-a dat detaliile cerute și mi-a răspuns pozitiv la dorința de a o vedea înainte. Nu am mai stat pe gânduri, m-am dus chiar în acea seară să îi văd. De îndată ce am intrat în casă, Blue a intrat printre picioarele mele să mă miroasă, așa că de fapt și de drept ea m-a ales pe mine. Și din clipa în care am luat-o în brațe am avut sentimentul că ea este a mea. Copilul din mine a ieșit subit la lumină, precum vezi o jucărie și ți-o dorești așa mult încât noaptea, timp de câteva zile numai la ea mă gândeam. Soțul a zis că glumesc, dar eu eram deja hotărâtă și decizia a venit rapid de a o și lua acasă până la finalul săptămânii.
Soțul a înțeles cu o zi înainte că următoarea zi urma să vină individa pisicoasă acasă... și s-a resemnat.
Acasă, lucrurile au decurs surprinzător de bine și normal. Deși perioada de adaptarea și trecerea de la un apartament de 2 camere la casă a fost cred un șoc pentru o mână de pisicuță, susținută de firea ei curioasă a început exploatarea și adaptarea. Într-o săptămână era stăpână în toată casa pe care o considera deja teritoriul ei. Blue avea locuri multiple de dormit, primul fiind măsuța de cafea (noi îi spunem casa păianjen) unde i-am pus și păturică în care am adus-o cu puțin din mirosul de la fosta ei casă, apoi balansoarul din camera noastră cu o pernă măricică, pufoasă și călduroasă, și, evident, patul nostru, mai ales sub pilotă unde era cald, în special la picioarele mele (noaptea dormeam într-o singură poziție până la 5:30, 6, și cu puțin noroc 6:30 când ne dădea trezirea că îi era foame). Ne-am adaptat și învățat tabieturile, mesele preferințele, toaleta, mersul la toaletă pentru ambele nevoi ( am avut niște preșuri la ușă din iută pe care îi plăcea să facă pipi, dar am depășit momentul cu perseverență și răbdare), timpul de joacă, iubit și mângâiat, guduratul prin barba soțului, (asta este doar chestia lor).
Bogdan, soțul, s-a îndrăgostit iremediabil din prima zi când am adus-o. Are pielea catifelată ca de căprioară, călduroasă, ceva ce trebui musai să experimentezi personal ca să înțelegi. Acum nu concepe să aibă o pisicoasă altfel decât pe Blue. Este formidabilă, specială, cu caracter puternic și vocală și câteodată, incisivă și pătimașă când o apucă excesul de energie și îi mai ies cornițele la suprafață.
De când a venit căldura, vrea să stea în permanență afară în curte, să vâneze gușteri, (mai degrabă să îi lase fără coadă; cred că suntem gradina cu gușteri fără coadă), vrăbii. A prins un pui de vrabie pe care l-a adus în casă, dar l-a scăpat și am reușit să îl salvăm/eliberăm fără vreo pagubă adusă bietului pui de vrabie.
Ne uimește și surprinde în fiecare zi cu câte ceva. Îi place să mănânce banane, căpșuni, zmeură, piersică mai nou și struguri și nu ezită să își bage dinții și în biscuiți. Nu mai zic ton, somon, păstrăv, pește în general fie în suc propriu, la cuptor, sau în ulei (am observat că nu este atrasă de carnea de pește crudă). Pui i-am dat la început când am luat-o acasă și am observat o reacție alergică, astfel că am încercat să evit să îi mai dau. Cronțănelele îi sunt la discreție, în permanență și le mănâncă drept gustări suplimentare, nefiind în top, mai mult de nevoie.
Are programul ei. Noi, amândoi lucrăm de acasă și ea s-a obișnuit ca de la 10 să-și facă somnul. La prânz mâncăm și ieșim puțin afară 30-40 minute, după puțină joacă cu mine în principal și ulterior dacă trec la treabă iar se bagă la somn până la 17:30 când începe să ceară a doua rundă de ieșit afară (dar nu înainte să îi dau să mănânce).
Seara este cred perioada ei favorită. Stă afară până după apusul soarelui, chiar și până la 22:00 supravegheată bineînțeles, iar când îi spunem „Hai!”, deja știe că este târziu și mergem la somn.
Seara, ea ne cam dă ora de somn 22:00-22:30 fiind deja în pat la noi sau în balansoar pregătită de somn. Jucăriile preferate sunt mingiile, oița pufoasă de la un breloc, un burlan, ghemotoacele de hârtie și șervețele, fluturii, muștele și cam tot ce zboară sau mișcă repede.
Este noul copil al familiei și toți cei cu care a interacționat au fost plăcut surprinși și dornici să repete experiența.
Doamna Dr. Rocsana Timotin este cea pe care am ales-o să ne sprijine în decursul evoluției ei și să ne îndrume cu alegeri cât mai bune pentru ca Blue să aibă o viață de calitate și echilibrată in familia noastră. Și pe această cale ii mulțumesc cu recunoștință!
Ana Cristina Stoica și Blue