Ce este virusul leucemiei feline (FeLV)?
FeLV nu prezinta un risc pentru alte specii de animale sau om.
Virusul leucemiei feline (FeLV) este unul dintre cele mai importante virusuri infectioase ale pisicilor. A fost pentru prima data descoperit la pisicile cu o anumita forma de leucemie, de unde si denumirea acestuia. FeLV este agentul cauzal al unei varietati de boli, nu doar al leucemiei. Ca toate virusurile, FeLV este un microorganism mititel format dintr-un acid nucleic si cateva proteine si glicoproteine intr-o structura simpla. Virusurile se pot replica numai in interiorul celulelor vii. FeLV este specific membrilor familiei de pisici si nu prezinta un risc pentru alte specii de animale sau om.
Cat de comun este FeLV?
Infectia cu FeLV este intalnita in intreaga lume. In general, aproximativ 1-2% din populatia de pisici este infectata persistent cu acest virus, dar mult mai multe sunt expuse. Proportia de pisici infectate difera in functie de locatia geografica, mediul si stilul de viata al pisicii. Infectia este mai frecventa in coloniile de pisici unde exista un contact strans intre indivizi.
Ce boli cauzeaza virusul?
FeLV invadeaza si se replica in diferite celule, incluzand celulele sistemului imunitar ale pisicii si tesuturile hematopoietice (din care se formeaza celulele sangelui). Pentru a se replica, acidul nucleic (codul genetic) al FeLV se insera in acidul nucleic al celulelor pe care le invadeaza. Consecinta poate fi moartea celulei sau o mutatie sau modificare in codul genetic al acesteia. O astfel de modificare poate face celula potential canceroasa; transformarea sau modificarea canceroasa este posibil sa nu apara mai devreme de luni sau ani de la infectie.
Cancerele pot aparea intr-o varietate de tesuturi, organe sau locatii din organism, in functie de tipul si locatia celulelor care au fost infectate cu FeLV. Astfel de cancere pot implica orice tip de celule albe circulante ale sangelui (leucemie) sau alte celule ale tesuturilor hematopoietice. Cea mai comuna tumora asociata cu FeLV este cea a celulelor limfoide cunoscuta ca limfom sau limfosarcom. Aceste tumori pot aparea intr-unul sau mai multe locuri din organism.
Desi dezvoltarea cancerului este una dintre urmarile infectiei cu FeLV, alte boli se dezvolta mai frecvent. La multe pisici, infectia cu FeLV are ca urmare o suprimare moderata pana la severa a sistemului imunitar. Acest lucru inseamna ca pisica infectata este mai putin capabila sa se apere impotriva unei largi varietati de infectii care in mod normal n-au cauza probleme la pisicile sanatoase. Pisicile afectate pot dezvolta semne clinice diverse si se constata o deteriorare progresiva a starii lor de sanatate in timp.
Un alt fenomen comun intalnit la pisicile infectate cu FeLV este dezvoltarea unei anemiiprofunde si potential mortale. Printre alte probleme de sanatate, putem aminti avortul, enterita (inflamatia intestinala) severa, manifestari neurologice si afectiuni oculare, aspecte ce sunt frecvent asociate infectiei cu FeLV.
FeLV este, de regula, fatal. Studiile au aratat ca 80-90% dintre pisicile infectate cu FeLV vor muri in decurs de 3-4 ani de la diagnosticul initial.
Cum se transmite FeLV?
Contactul direct dintre pisici este cea mai frecventa metoda de infectare cu FeLV.
Contactul direct dintre pisici este cea mai frecventa metoda de infectare cu FeLV. Virusul este fragil si nu poate supravietui mai mult de cateva ore in afara organismului pisicii. O pisica cu FeLV elimina o cantitate mare de virus prin saliva sa, precum si prin alte lichide corporale, cum ar fi secretiile nazale, urina si fecalele. Cu toate acestea, FeLV nu este un virus extrem de contagios, iar transmiterea, in general, necesita o perioada lunga de contact strans intre pisicile infectate si cele susceptibile. Activitatile care implica contactul strans sunt reprezentate de imperechere, toaletajul reciproc si impartirea litierelor si a vaselor de hrana si apa. Muscaturile de pisica provocate de o pisica infectata pot transmite cu usurinta infectia.
O alta potentiala sursa de infectie apare atunci cand o pisica gestanta infectata cu FeLV da nastere puilor. In aceasta situatie, pisoii se pot naste cu virusul FeLV sau, si mai probabil, sunt infectati atunci cand mama lor ii toaleteaza. Din fericire, majoritatea pisicilor infectate cu FeLV sunt infertile sau se inregistreaza moartea prenatala a pisoilor cu avortarea sau resorbtia fetusilor.
Ce se intampla atunci cand o pisica este expusa FeLV?
Nu toate pisicile expuse la FeLV vor dezvolta infectii persistente. Multe dintre pisicile care sunt infectate sunt apte sa genereze un raspuns imun la virus. Aceasta imunitate se dovedeste a avea succes in eliminarea virusului la aproximativ 30% dintre pisicile adulte expuse la FeLV. Totusi, ar fi putut exista o perioada de cateva saptamani inainte ca acestea sa fi anihilat infectia, in timpul careia virusul s-a replicat in acele pisici. In timpul perioadei in care FeLV s-a replicat in interiorul celulelor pisicilor, s-ar putea sa fie aparut modificari celulare care ar putea duce la boli mai tarziu in timpul vietii. Aproximativ 70% dintre pisici nu reusesc sa genereze un raspuns imun eficient si sa elimine virusul. Dupa infectie, aceste pisici ajung sa fie infectate permanent si persistent cu virus si prezinta cel mai ridicat risc de a dezvolta boli asociate FeLV. Aceste pisici infectate in mod permanent sunt principalele responsabile pentru transmiterea FeLV la alte pisici. Pot trece mai multe luni sau chiar ani intre infectia virala initiala si debutul problemelor de sanatate asociate. In timpul acestei perioade, particulele virale pot fi eliminate in mod continuu prin saliva pisicii.
Cum poate fi diagnosticata infectia cu FeLV?
Diagnosticul de infectie cu FeLV este relativ simplu. Un test rapid de sange poate fi efectuat, iar acesta este capabil sa detecteze proteinele virale ale FeLV din sangele unei pisici infectate. Acest test este foarte precis si sigur, dar rezultate false pot aparea rareori. Unele pisici cu o infectie cu FeLV doar tranzitorie (acele pisici care sunt capabile sa genereze un raspuns imun eficient) vor fi pozitive la testul de sange. Un al doilea test efectuat la 8-12 saptamani dupa primul test poate fi necesar pentru a confirma infectia persistenta. In unele situatii, poate fi necesara confirmarea infectiei prin teste de sange suplimentare la un laborator specializat la care sunt disponibile teste mai sofisticate.
Diagnosticul infectiei cu FeLV este relativ simplu.
Diagnosticul bolilor datorate FeLV este mai dificil datorita varietatii de semne si simptome. De multe ori se intampla sa existe o situatie complicata in care alte boli sau afectiuni coexista cu si sunt favorizate de infectia cu FeLV.
Exista vreun tratament pentru infectia sau bolile asociate FeLV?
Nu exista nici un tratament pentru a elimina virusul din organism.
In prezent, nu exista nici un tratament specific pentru pisicile infectate cu FeLV. Nu exista nici un tratament pentru a elimina virusul din organism. Majoritatea pisicilor infectate cu FeLV, in cele din urma, vor muri sau vor fi eutanasiate din cauza bolilor asociate infectiei lor. Totusi, multe pisici ce prezinta boli asociate FeLV se vor simti mai bine cu ajutorul tratamentului simptomatic, cel putin pentru un timp. De exemplu, daca FeLV provoaca imunosupresie si pacientul dezvolta infectii secundare, infectiile secundare pot fi tratate, ducand la imbunatatirea starii clinice.
Cum poate fi prevenita infectia?
Sunt disponibile vaccinuri care protejeaza pisicile impotriva infectiei cu FeLV. Utilizarea lor este recomandata cu fermitate in cazul oricarei pisici care iese afara dupa bunul plac si ca urmare ar putea intra in contact cu pisicile infectate cu FeLV. Ca si in cazul altor vaccinuri, o serie initiala de doua vaccinari este necesara, iar rapelurile regulate sunt necesare pentru a intretine imunitatea. Medicul vostru veterinar va discuta cu voi cele mai indicate optiuni de vaccinare pentru pisica voastra. Toate pisicile trebuie sa fie testate pentru FeLV inainte de vaccinare.
Desi vaccinarea este foarte utila in prevenirea infectiei cu FeLV si, ca urmare in controlul bolilor asociate FeLV, nici un vaccin nu ofera protectie de 100%. Nu-i permiteti pisicii voastre sa hoinareasca in spatii nesigure. Cand este posibil nu-i permiteti pisicii voastre, mai ales daca este un pisoias, sa intre in contact strans cu pisicile cunoscute ca fiind infectate cu FeLV sau cu pisicile fara un istoric cunoscut al unor vaccinari adecvate.
Vaccinarea unei pisici NU interfereaza cu testarile de sange ulterioare pentru FeLV.
In comunitatile mai mari de pisici, este posibil ca infectia cu FeLV sa fie controlata prin programele de testare, carantina si vaccinare de rutina. Din fericire, vaccinarea unei pisici nu interfereaza cu testarile de sange ulterioare pentru FeLV.