Va scriu povestea a trei miaunoase. Două sunt cu mine de 8, respectiv, 5 ani, a treia este pe cale de a fi adoptată...
Bubi, este acum senioara casei, după ce Blacky ne-a părăsit în luna februarie, având venerabila vârstă de 19 ani.
Bubi, a ajuns la noi într-o dimineață pe la 3, când fiul meu se întorcea de la o petrecere și mogâldeața se ținea după el. A pus-o în cadă în pătură și i-a lăsat mp3 cu muzică clasică de pian să nu se plictisească. Aș putea să vă povestesc multe despre ea, însă cea mai memorabilă și dramatică întâmplare cu final fericit a fost acum 2 ani, când la o vizită la veterinar, s-a speriat pe masa de consultație si a sărit pe geam. Și nu oriunde, ci la capătul orașului Brașov, sub munte, în apropierea pădurii unde-s doar câteva case și vin urși, mistreți și...o ceată de câini sălbatici, păzitorii unei fabrici părăsite. Așa stând lucrurile, eu eram din ce în ce mai dezarmată cu fiece zi trecea de faptul că nu o găseam și de sfaturile tuturor ce mă îndemnau să renunț, dar nu am renunțat. Zi de zi am mers de două ori și am strigat încontinuu numele ei, vremea era oribilă - ploaie, frig. Am căutat peste tot. Am chemat pompierii să verifice podul clinicii. Am scormonit toate tufișurile și cotloanele. După o săptămână de căutări, aproape fiind si eu pe punctul de a renunța, mi-a venit ideea să duc litiera și o păturică. Seara lăsam mereu mâncare și nu o mai găseam, însă erau si alte pisici în zona. În ziua a 9-a, am avut strălucita idee să îl rog pe medic să mă lase să mă uit pe camera de luat vederi și da...la aproximativ aceeași oră venea o pisică și mânca, însă atât de slab se vedea încât nu puteam trage concluzia că este ea, dar speranță aveam. În seara a 10-a am hotărât să duc o cușcă capcană și am plecat. Când mă îndreptam către mașină, pe alee venea...Bubi. Am strigat-o si a fugit mâncând pământul. M-am întors la ora 2 noaptea și pisica mea era in cușcă. A fost una dintre cele mai fericite clipe din viața mea. Am ajuns acasă, a înfulecat un castron de piept de pui și a adormit pe pieptul meu. Apoi am văzut gheruțele tocite jumătate, caninul fracturat, dar...Bubi era acasă.
Despre Lucky, Bulbasaur îi mai zic, pot să vă spun că a fost închisă din greșeală în clădirea unde lucrez. Am găsit-o într-o luni dimineață, cu ochii plini de secreții. Nu dorea nimic de mâncare, ci se ținea după toată lumea să primească atenție. Am plecat cu ea la veterinar și în taxi s-a cuibărit așa de strâns la pieptul meu, încât am simțit că nu o voi putea părăsi. După 5 zile de spitalizare, am plecat de la cabinet direct acasă. Nu am mai căutat nicio familie adoptivă. Ea a devenit dominantă față de Bubi, pe care o fugărește și căreia rar îi intră în voie, iar față de Blacky care la vremea aceea era șefa, era doar un copil alintat.
Și în sfârșit povestea unei pisicuțe care momentan este găzduită într-un spațiu pentru refacere. Este Frumu, pisica mea blândă de la bloc, care împreună cu încă alte pisicuțe creau tabloul, zilnic. Ea și Negruța erau nedespărțite, ambele foarte blânde și prietenoase. Pe Negruța am găsit-o moartă lângă container acum o lună, fără semne de accident, fără răni vizibile. După 4 zile a dispărut și Frumu. A apărut după alte 6 zile cu fractură de bazin, coada ruptă. De 3 săptămâni o îngrijim, am avut emoții mari că rămâne incontinentă, dar și-a revenit. Acum are codița amputată și este o minune de pisică, extrem de iubitoare și frumoasă. Oscilez dacă să o aduc în casa mea alături de Lucky și Bubi pentru că acord o foarte mare atenție îngrijirii lor medicale, hranei si am temeri după perioada prin care am trecut cu Blacky. Sufăr mult când pisicile mele sunt bolnave și nu am uneori soluții și sfaturi pentru a le ajuta.
Draga noastră doctoriță, pe care o urmărim, căreia i-am mai cerut sfaturi și pe care ne-am dori-o și în orașul nostru, aceasta este povestea ....
Vă iubim, deși nu vă cunoaștem personal.
Cristina Petier