Una dintre completările frazei „Ai pisică, ai....” care se aplică relativ invariabil este „Ai pisică, ai fost martorul eliminării ghemotoacelor de păr”. Fără doar și poate, majoritatea părinților de pisici și-au observat pisica cum elimină câte un ghemotoc de păr din când în când. Deși evenimentul în sine, cel puțin în primă instanță pare nelalocul lui, este relativ firesc pentru un număr semnificativ de pisici, îndeosebi pentru cele cu părul lung, astfel că nu este cazul să vă îngrijorați prea mult în mod nejustificat dacă acest fenomen se produce o dată pe lună! Problema apare atunci când mult îndrăgitele noastre pisicoase se confruntă cu vomele frecvente generate de aceste cocoloașe de păr, situație care nu mai trebuie tratată ca firească și trebuie să vă determine să solicitați asistență din partea medicului veterinar.
Dar care ar fi motivele pentru care pisicile se confruntă cu ghemotoacele de păr?
S-o luăm cu-nceputul. Încă de la începuturile pisicii pe lumea asta, una dintre caracteristicile ei este prezența blăniței somptuoase. În funcție de sezoanele anului, pisicile sălbatice au nevoie de o blăniță de diferite densități. Spre exemplu, în lunile mai reci, acestea vor avea nevoie de blănițe mai dense și care să le ofere un strat izolator mai consistent. Prin contrast, în lunile călduroase de vară, este de la sine înțeles că blănița lor va fi mai vaporoasă și mai puțin densă. Pe măsură ce noua blăniță crește, vechea blăniță este pierdută prin procesul de năpârlire. Acest proces este indus de ciclurile naturale zi-lumină, cât și de temperaturile ambientale. Dar vedeți voi, majoritatea pisicilor de casă beneficiază de luxul încălzirii centrale și al temperaturii constante pe tot parcursul anului, ceea ce duce la o năpârlire aproape continuă.
Și-apoi mai intervine instinctul natural al pisicii de a-și îngriji blana prin toaletaj. În mod obișnuit, pisicile își dedică circa o treime din timpul în care sunt treze toaletându-se și toaletându-se. Pisicile sunt dotate cu o limbă ca un șmirghel, astfel că atunci când îți toaletează și „pieptănă” blănița, părul aflat gata-gata să cadă este detașat și înghițit. Astfel, înghițirea părului face parte din chestiunile specifice pisicii. La majoritatea pisicilor, părul înghițit în cantități mici trece prin tubul digestiv și nu provoacă niciun fel de probleme. La o proporție mai mică, părul înghițit rămâne în stomac și se acumulează treptat ducând la formarea ghemului de blană. Dintre varietățile de pisici, pisicile cu părul lung prezintă o predispoziție mai mare spre a se afla în această situație. De asemenea, ele sunt mult mai predispuse la a dezvolta moațe, câlți și noduri în blănița lor, creându-le disconfort și astfel determinându-le să nu mai accepte ajutorul pe care noi li-l putem oferi prin periat.
Un pisoi cu părul lung poate părea de-a dreptul drăgălaș, dar blana lui va avea nevoie de o multitudine de timp și atenție și bine ați face să vă acomodați bulgărele de blană cu manoperele de pieptănat și periere când mai de timpuriu cu putință. Această abordare și grijă acordată încă din copilărie, vor face diferența între o pisică dispusă să accepte periatul pentru tot restul vieții și una care nu-l va accepta nici în ruptul capului. De asemenea, întreținerea constantă prin pieptănat și periat va evita formarea câlților care vor fi extrem de dureros de descâlcit și care vor provoca reticența și chiar refuzul de a mai accepta aceste operațiuni.
Și apropo! Deși sunt denumite cu atâta fast – ghemotoace de păr – nu vă așteptați să le găsiți sub forma unor bile sau gogoloaie în voma pisicii voastre, căci, de fapt, ele au formă tubulară, mimând într-o oarecare măsură fecalele, fapt ce, în primă instanță, va genera confuzie, dar mirosul diferit și prezența părului cocoloșit vor pune punctul pe I.
Dar cum aș putea afla dacă pisica mea are ghemotoace de păr?
La nivel ipotetic, orice pisică se poate confrunta la un moment dat în existența sa cu ghemotoacele de păr. Denumite în termeni medicali ca trichobezoare, acestea rareori cauzează vreo problemă. Pe măsură ce se mărește, într-un mod sau altul, acesta va fi eliminat din stomac. Uneori, evacuarea se va realiza printr-o vomă, ghemotocul de păr fiind amestecat cu hrană sau conținutul stomacului, alteori, acesta va fi antrenat prin intestin și va fi eliminat odată cu fecalele. Categoric, ideal ar fi ca părul înghițit în mod obișnuit să fie eliminat odată cu fecalele, astfel nepricinuindu-i pisicii niciun disconfort și nicio eventuală complicație.
Ghemotoacele de păr îi pot cauza probleme de sănătate pisicii mele?
Pentru părinții de pisici care nu și-au văzut niciodată pisica vomitând, eliminarea spontană a ghemotoacelor de păr prin vărsătură este o scenă cel puțin intimidantă, dacă nu chiar tulburătoare. Uneori, încercările de a vomita ghemotoacele de păr, inițial, pot să nu se soldeze cu succes și astfel, pisica să evacueze prin vărsătură numai lichid sau hrană parțial digerată. Pisicile care se confruntă cu o astfel de problemă tind să tot vomite până când ghemotocul de păr este eliminat în cele din urmă, iar odată ce s-a întâmplat acest lucru, de regulă, pisica își revine imediat la normal.
În unele cazuri, pisicile care vomită în mod regulat ca urmare a trichobezoarelor pot suferi complicații de tipul iritației/inflamației esofagului, tendința spre un reflux gastro-esofagian și astfel, cronicizarea acceselor de vărsături.
La extremis, în cazurile foarte grave, ghemotoacele de păr pot provoca obstrucția sau blocarea tractului gastrointestinal. Din fericire, această complicație este foarte rară. Dacă printr-o conjunctură nefericită, se întâmplă acest lucru, extragerea ghemotocului de păr și remedierea obstrucției nu se pot realiza decât printr-o procedură chirurgicală.
Un lucru important pe care aș vrea să-l aduc în discuție este legat de concepția greșită potrivit căreia ghemotoacele de păr provoacă tuse. Poate parte din confuzie se datorează faptului că o pisică care tușește seamănă foarte mult cu o pisică care regurgitează. Dar ce este categoric de știut, este că în niciun caz o pisică care se confruntă cu eliminarea unui ghemotoc de păr nu va tuși. Dacă pisica voastră, realmente, tușește, problema ar trebui căutată în altă parte, iar inculpatul, în niciun caz, nu va fi celebrul ghemotoc de păr.
Dacă ar fi normal ca pisica mea să se debaraseze de părul înghițit prin intermediul materiilor fecale, atunci vomitarea ghemotoacelor de păr ar putea fi un semn al altor probleme ale pisicii mele?
Deși ghemotoacele de păr sunt observate frecvent la pisicile normale și sănătoase, ele pot fi asociate cu diferite suferințe. Problemele dermatologice sau tulburările psihologice o pot determina pe pisica voastră să se toaleteze excesiv și astfel să înghită cantități excesive de păr.
Toaletajul excesiv este o chestiune obișnuită pentru pisica stresată. Anxietatea, stresul emoțional, etc. pot determina pisica să se toaleteze mai des și pentru perioade mai lungi de timp. Acesta nu este nimic altceva decât un mecanism de auto-consolare sau de a face față situațiilor stresante sau solicitante, întocmai și în aceeași manieră în care mulți dintre copiii anxioși își sug degetul pentru a se consola.
O infestație cu puricii, alergiile variate sau orice altă problemă care-i provoacă mâncărimi pisicii voastre, o vor determina să se toaleteze intens și, ca urmare, este mult mai probabil să se confrunte cu o ingestie de departe mult mai mare de păr care s-o aducă în situația acumulărilor de păr la nivel gastric și, ulterior, a vomării acestora.
Un alt scenariu vizează pisicile mature și senioare la care artrita le cauzează disconfort și durere. În consecință, unele pisici se vor linge și ronțăi în mod exagerat în încercarea de a-și alina disconfortul provocat de artrită. Durerea urinară, durerea musculo-scheletală, durerea abdominală sunt alte câteva exemple în care pisica suferindă se poate toaleta excesiv ingerând cantități mari de păr în dorința de a-și găsi alinare.
De asemenea, la pisicile cu sensibilități digestive sau afecțiuni ale tractului gastrointestinal care sunt însoțite de inflamații sau probleme de motilitate (de tranzit), ghemotoacele de păr pot cauza blocaje frecvente.
Atenție! Dacă observați că pisica voastră elimină din ce în ce mai puține fecale sau, în unele cazuri, chiar deloc sau că în fecalele acesteia sunt cantități mari de păr și are o poftă de mâncare mai redusă și este lipsită de energie în afara faptului că parcă vomarea ghemotoacelor de păr s-a cam intensificat, sfatul meu prietenesc este să vă consultați cu medicul veterinar când mai curând cu putință.
Nu-mi fac nicio problemă că-n timp veți ajunge să vă cunoașteți atât de bine pisicile, încât veți putea să vă dați seama rapid ce este normal pentru pisica voastră, dacă există orice modificare în modul în care s-a obișnuit să facă față ingestiei de păr sau dacă concomitent sesizați pierderea în greutate, diaree, constipație sau o poftă de mâncare capricioasă încât să vă determine să vă consultați cu medicul veterinar al pisicii pentru mai multe recomandări. Ca și măsură suplimentară de siguranță, sfatul meu ar fi să fixați o vizită medicală cu efectuarea unor analize de control în cazul în care pisica voastră tinde să-și modifice frecvența vărsăturilor provocate de ghemotoacele de păr de la 1-2 pe lună la mai multe. Știți vorba aceea: „Paza bună, trece primejdia rea.”!?! O astfel de tactică este bine de aplicat în orice situație care vă generează suspiciune privind starea pisicii voastre. Mai bine să constatați că v-ați îngrijorat fără un real motiv decât să o tratați cu superficialitate și situația să devină primejdioasă.
Ce s-ar putea întâmpla dacă pisica mea se confruntă cu probleme din cauza ghemotoacelor de păr?
Vizita medicală la medicul veterinar are scopul de a depista eventualele predispoziții și, în anumite cazuri, posibilele probleme de sănătate care intensifică apariția și complicațiile asociate ghemotoacelor de păr. Luând în considerare cauzele posibile ale trichobezoarelor, medicul veterinar trebuie să verifice toate ipotezele: probleme de motilitate sau tranzit intestinal, stres, comportamente stereotipe sau compulsive, boli de piele, probleme abdominale, probleme urinare, probleme musculoscheletale și așa mai departe.
Mai apoi, va trebui să excludă sau să confirme diverse afecțiuni mai specifice: megaesofagul, hernia diafragmatică, ileusul, paraziții intestinali, boala intestinului iritabil/inflamat, pancreatita, bolile vezicii biliare, cancerele gastrointestinale, cistita, pietrele vezicale, artrita, bolile parazitare sau fungice ale pielii, alergiile, plictiseala, anxietatea, frustrarea și exemplele pot continua. După cum puteți sesiza, un lucru „banal” poate fi o chestiune complicată.
În unele situații și, din punctul meu de vedere, întotdeauna binevenite, efectuarea unor analize de sânge – examen hematologic și biochimia serică – și urină sunt indicate. Analiza fecalelor de asemenea, se dovedește necesară și utilă în multe cazuri. Deloc de neglijat, de la caz la caz, examinarea ecografică și/sau radiologică, testele speciale (de piele, etc.), examenul citologic sau histopatologic și evaluarea comportamentală pot scoate la iveală informații utile și chiar revelatoare.
Depistarea și tratarea unei eventuale afecțiuni care stă la baza apariției problemelor ghemotoacelor de păr este o necesitate pentru a preveni sau a controla complicațiile asociate trichobezoarelor pe termen scurt și lung. Tratarea strict simptomatică a trichobezoarelor poate trece cu vederea și scăpa diagnosticarea și tratarea unei afecțiuni mult mai pretențioase sau grave.
Pot face ceva pentru a evita ca pisica mea să se confrunte cu ghemotoacele de păr?
Categoric, DA! Pentru a preveni apariția ghemotoacelor de păr, puteți întreprinde câțiva pași. Unul dintre cele mai importante lucruri pe care le puteți face pentru pisica voastră este acela de a o peria frecvent, fapt ce va diminua semnificativ cantitatea de păr pe care aceasta o va înghiți. Dacă vă acomodați pisoiul de foarte de devreme cu manoperele de toaletaj, ca parte a unei rutine zilnice a acestuia, puteți fi siguri că va ajunge să le accepte, iar în cazurile fericite, chiar să le adore. Multora dintre pisicile adulte sau vârstnice le place să fie îngrijite și cosmetizate, dar, la fel de bine, altele vă vor pune la punct dacă îndrăzniți să le impuneți acest ritual „straniu”.
Omul cât trăiește învață! Fix în această ipostază mă găsesc și eu ori de câte ori încerc să aprofundez sau sunt în căutarea informațiilor noi privind variate subiecte. Deși consideram c-am găsit accesoriul de periat adecvat și eficient, na’ că am depistat că un instrument de toaletaj extrem de popular, mai ales pentru pisicile cu părul scurt este o perie din cauciuc. Aceasta este suficient de moale și delicată încât să nu provoace vreun disconfort, dar în același timp, înlătură cantități uriașe de păr mort. Nu numai că este absolut genială pentru periatul pisicii, dar face și minuni când vine vorba de îndepărtarea părului de pisică de pe carpete și obiectele de mobilier.
Întocmai cum afirmam mai sus, unele dintre pisici nu vor agrea periile și cu atât mai mult perierea, dar poate vă vor lăsa să le mângâiați ore în șir. Dacă acesta este cazul pisicii voastre, puteți încerca mănușile de periaj delicate și de ce nu, chiar mănușile medicale obișnuite ușor umezite pentru a intensifica aderența și a evita energia electrostatică generată de mângâierea cu mâna goală. Folosirea uleiului sau a spray-ului cu iarba mâței aplicat pe perii sau mănuși poate avea un efect calmant și atrăgător pentru unele dintre pisici.
Deși nu-mi place să recomand acest lucru, în cazul pisicilor care urăsc periatul și/sau mângâiatul și îndeosebi, a celora cu părul mediu sau lung, trimarea sau tunsul blănilor lor poate avea rezultate benefice.
În cazul pisicilor relaxate sau a celor cu părinți curajoși, îmbăierea pisicii se poate dovedi utilă. Dacă luați în considerare această opțiune, vă recomand ca înainte de toate să vă consultați cu medicul veterinar privind modalitățile cele mai facile și mai puțin stresante pentru pisici de a le îmbăia. Este deosebit de important să le acomodați și să le faceți să se simtă cât mai confortabil cu proces, într-o manieră lentă și din aproape în aproape, deoarece majoritatea pisicilor, în mod instinctual, evită să se ude.
Produsele laxative au scopul de a lubrifia ghemotoacele de păr și astfel de a le permite să înainteze de-a lungul tractului digestiv. Gelurile sau pastele laxative pe bază de parafină și aromatizate sunt preferate pentru tratamentul ghemotoacelor de păr și tind a fi cele mai ușor de administrat. Dozajul necesar variază în funcție de produsul utilizat și categoric, de fiecare pisică în parte. Unele vor avea nevoie de tratament la fiecare câteva zile, în timp ce altele vor avea nevoie de suport numai în momentele de năpârlire masivă. Dacă pisica voastră pare să aibă o problemă în a elimina ghemotoacele de păr, medicul vostru veterinar îi poate prescrie anumite medicamente care-i vor intensifica motilitatea sau tranzitul intestinal. Ghemotoacele de păr persistente sau recurente frecvent, foarte probabil, vor necesita investigația suplimentară și uzitarea unei combinații de adjuvanți.
De asemenea, există o gamă largă de hrane uscate care sunt special concepute pentru a ajuta la reducerea formării de ghemotoace de păr la nivelul tubului gastrointestinal. Aceste hrane conțin un procent ridicat dintr-un tip particular de fibre vegetale care ajută la curățarea părului prezent de-a lungul intestinelor, în direcția corectă, via fecalele pisicii voastre.
În unele circumstanțe în care pisicile noastre paciente au acceptat cu plăcere, am mai încercat un alt tertip culinar. Piureul de dovleac plăcintar (bucățile de dovleac coapte sau fierte) are un conținut mare de fibre care va avea rolul de a intensifica tranzitul intestinal și, ca urmare, de a elimina părul ingerat. Una sau două lingurițe pe zi este cantitatea suficientă care-și va îndeplini „misiunea”. În cazul în care pisica voastră are diaree, utilizarea piureului de dovleac este contraindicată.
În finalul „odiseei” dedicate trichobezoarelor feline, am speranța c-am reușit să vă lămuresc cu multe dintre nedumeririle avute privind ghemotoacele de păr, dar și că v-am oferit câteva ponturi și trucuri privind modalitățile în care acestea pot fi gestionate astfel încât evenimentele asociate lor să se încadreze în sfera normalului și nu a unor reale probleme de sănătate.