Pisoii nou-nascuti sunt relativ imaturi la nastere in comparatie cu puii multor altor mamifere. Perioada de timp pe care si-o petrec fiind alaptati de mama ii ajuta pe pisoii nou-nascuti sa faca trece de la alimentatia in utero la hrana solida.
Atunci cand pisoiul creste cu laptele matern, cresterea si starea lui de sanatate este infuentata de:
- Alimentatia mamei in timpul gestatiei (sarcinii) si lactatiei timpurii,
- Comportamentul si starea de sanatate per ansamblu a femelei, si
- Ingrijirea neonatala adecvata.
Laptele matern din primele cateva zile este cunoscut sub denumirea de colostru. Colostrul este foarte bogat in proteine si transfera elemente extrem de importante ale sistemului imunitar. Ori de cate ori este posibil, pisoii nou-nascuti trebuie sa se hraneasca cu laptele mamei lor deoarece acesta pune bazele functionarii normale a sistemului imunitar si confera protectia impotriva bolilor.
Daca din varii motive, pisica-mama nu-si poate creste pisoii, atunci acestia sunt considerati orfani si parte din necesitatile lor vitale vor trebui sa fie satisfacute pentru a le asigura supravietuirea: caldura, umiditatea, hranirea, eliminarea dejectiilor, igiena si stimularea sociala. Din fericire, majoritatea pisoilor orfani pot fi crescuti cu succes, cu un pic de grija si atentie la detalii. Folosirea unui jurnal in care sa fie consemnata dezvoltarea lor este un bun punct de-nceput.
Daca din varii motive, pisica-mama nu-si poate creste pisoii, atunci acestia sunt considerati orfani si parte din necesitatile lor vitale vor trebui sa fie satisfacute pentru a le asigura supravietuirea: caldura, umiditatea, hranirea, eliminarea dejectiilor, igiena si stimularea sociala.
Ce-Ar Trebui Sa Consemnez Intr-Un Jurnal?
Pastrarea unui jurnal despre pisoii orfani n-ar trebui sa fie un lucru complicat. Scopul acestuia este acela de a face pur si simplu mentiuni privind modul in care acestia se simt, astfel incat sa puteti depista daca exista vreun motiv de ingrijorare in ceea ce priveste dezvoltarea lor.
Consemnarea greutatilor lor corporale, a evenimentelor importante, precum si a rutinei zilnice este vitala, asa ca nu scapati din vedere sa faceti insemnari detaliate privind momentele in care-si deschid ochisorii, incep sa le erupa dintisorii, care este cantitatea de hrana pe care o consuma, care este consistenta fecalelor, etc.
Pont: Fiecare pisoi in parte va trebui sa fie identificat intr-un fel, astfel ca luati in considerare folosirea zgardutelor colorate sau aplicarea ojei pe cateva dintre unghiutele labutelor din fata. Cand coloritul specific este usor de diferentiat, atunci folositi-va de acesta.
Cat De Des Ar Trebui Sa Fie Cantariti Pisoii Si Cat Ar Trebui Sa Ia In Greutate?
Greutatea corporala a fiecarui pisoi va trebui sa fie determinata si consemnata in fiecare zi sau o data la doua zile in primele patru saptamani de viata. Incepand din a cincea lor saptamana de viata, puteti incepe sa-i cantariti o data pe saptamana. Un cantar digital de bucatarie sau destinat bebelusilor care are capacitatea de a face determinari de sub 2 kg este ideal pentru astfel de masuratori.
La nastere, in mod normal, pisoii cantaresc undeva intre 80 si 120 de grame. In timpul primelor lor sase luni de viata, acestia iau in greutate aproximativ 100 de grame pe saptamana si ar trebui sa castige in greutate, in medie, cel putin 7 grame pe zi.
De Ce Au Nevoie Pisoii Orfani Pentru A Avea O Alimentatie Adecvata?
Apa este o substanta nutritiva vitala pentru pisoii orfani, intocmai cum este in toate celelalte stadii ale vietii lor. Aportul normal de apa este relativ mare in cazul pisoilor, avand nevoie de 155-230 ml de lichide per kilogram masa corporala in fiecare zi.
In medie, volumul total de lichide administrat pe zi (incluzand si substituentii de lapte) ar trebui sa fie de aproximativ 180 ml/kg masa corporala. Laptele matern este extrem de digerabil si foarte bogat in calorii. Spre deosebire de laptele de vaca, laptele pisicii contine de cel putin de doua ori mai multe proteine, fapt ce explica motivul pentru care laptele de vaca nu este o optiune prea fericita cand vine vorba de hranirea pisoilor orfani.
Substituentii de lapte pentru pisoi disponibili in comert sunt recomandati deoarece au beneficii superioare laptelui de vaca sau a amestecturi preparate in casa. Substituentul de lapte pe care-l alegeti ar trebui sa intruneasca cateva elemente nutritionale-cheie. Pentru fiecare 100 g de substituent de lapte, ar trebui sa existe:
- 79 g umiditate
- 21 g substanta uscata
- 7,5 g proteina bruta
- 8,5 grasimi
- 4 g lactoza
Spre deosebire de laptele de vaca, laptele pisicii contine de cel putin de doua ori mai multe proteine, fapt ce explica motivul pentru care laptele de vaca nu este o optiune prea fericita cand vine vorba de hranirea pisoilor orfani.
Cum Hranesc Pisoii Orfani?
Majoritatea pisoilor vor suge de la tetinele de dimensiuni mici ale biberoanelor special concepute cu acest scop. Atunci cand sunt hraniti la biberon, pisoii se vor alapta pana se satura, cand vor refuza tetina.
Aveti grija sa verificati orificiul tetinelor sa nu fie prea largi, ci prin ele sa se scurga cateo picatura deodata pentru a evita o viteza de curgere prea rapida pentru pisoi. Atunci cand viteza de curgere este prea rapida, poate duce la aspirarea laptelui, pneumonie si/sau moarte.
Atunci cand il hraniti, tineti pisoiul intr-o pozitie orizontala cu capul drept (nici in flexie, nici in extensie). Daca pisoiul este prea slabit sa suga, medicul vostru veterinar va poate arata alte metode alternative de hranire si va va ajuta in ceea ce priveste hranirea artificiala pe sonda, daca este necesar.
Pont: manipularea pisoilor in timpul hranirii are o contributie majora in procesul esential de socializare.
Cu Cat Si Cat De Des Ar Trebui Sa Hranesc Pisoii Orfani?
Pisoii orfani trebuie sa fie hraniti dupa un program strict, de preferinta la fiecare 2-4 ore. Pisoii cu varste de sub doua saptamani, in general, isi pot consuma necesarul zilnic de lapte in 4-5 mese pe zi. Pisoii din rasele de talie mica vor trebui sa fie restrictionati la 10-15 ml de lapte per masa pe parcursul primei lor saptamani de viata pentru a evita aparitia diareei.
Substituentii de lapte disponibili in comert au notat pe eticheta instructiuni care va vor ajuta sa calculati volumul total care va fi administrat pisoilor pe zi. Pentru a calcula cantitatea necesara pe fiecare hranire:
- Diluati volumul total zilnic de substituent de lapte la un volum final de aproximativ 180 ml/kg masa corporala a pisoiului, si
- Impartiti acea cantitate obtinuta in numarul de mese dorite pe zi.
Este recomandabil sa incalziti substituentul de lapte pentru pisoi la aproximativ 38 grade Celsius inainte de hranire, dar aveti grija sa nu-l incalziti prea tare. Formula rece, hranirea prea rapida si hranirea cu o cantitate prea mare de substituent de lapte pot duce la regurgitare, aspiratie, balonament si diareea.
Daca pisoii orfani au diaree, reduceti cantitatea de formula cu care-i hraniti. Este mai indicat sa hraniti pisoii orfani nou-nascuti cu o cantitate usor mai mica decat ar fi normal decat sa-i hraniti in exces. Substituentul de lapte pentru pisoi va trebui sa fie singura sursa de hrana pana in jurul varstei de 3-4 saptamani, moment in care poate fi inceput procesul de intarcare. Trecerea de la formula la hrana solida este un proces treptat, asa ca inarmati-va cu rabdare. Folositi o hrana de foarte buna calitate special conceputa pentru a sustine cresterea puilor si femelele aflate in perioada de gestatie sau alaptare (de exemplu, hrana ce are in descriere „babycat”). Introduceti cantitati mici de hrana semi-solida sau solida pentru a suplimenta formula de substituent de lapte si faceti trecerea la administrarea exclusiva a hranei solide pana la varsta de 5-6 saptamani.
Care Este Rolul Meu In Ajutarea Pisoilor Sa-Si Elimine Dejectiile?
Pisoii nu pot sa urineze si sa defecheze in mod voluntar pana in jurul varstei de 3 saptamani. Astfel, ei sunt dependenti de pisica-mama in a-i ajuta sa le stimuleze reflexele care le declanseaza urinarea sau defecarea. In schimb, pisoii orfani depind de persoanele care-i au in grija sa-i stimuleze sa-si elimine fecalele si urina.
Dupa hranire, le puteti stimula reflexele de a urina si defeca prin frecarea blanda a zonei dintre anus si vulva sau penis, de la caz la caz, cu un tampon de vata, o compresa sau o bucatica de carpa moale, umezita in apa calduta. Medicul vostru veterinar va poate ajuta sa-nvatati aceasta tehnica.
Care Ar Fi Unele Dintre Cele Mai Bune Masuri De Igiena Pentru Pisoi?
Ingrijirea adecvata a pisoilor orfani implica o atentie stricta in ceea ce priveste igiena acestora pentru a le putea oferi dezvoltarea si starea de sanatate optima. Urmati aceste masuri de igiena extrem de eficiente pe tot parcursul ingrijirii pisoilor orfani:
- Biberoanele, tetinele, pipetele, seringile, etc. trebuie sa fie spalate si apoi fierte cu scopul de a le steriliza intre utilizari.
- Niciodata nu preparati mai mult substituent de lapte decat puteti folosi in 24 de ore si intotdeauna cantitatea ramasa dupa mese pastrati-o la frigider.
- Aruncati formula de lapte dupa 1 ora, daca a fost lasata la temperatura camerei.
- O data sau de doua ori pe saptamana, spalati cu blandete pisoii cu o carpa umeda.
Acordand atentie tuturor detaliilor privind hranirea si igiena pisoilor, puteti contribui si veti avea un rol hotarator la supravietuirea, cresterea, dezvoltarea si sanatatea acestora, iar la sfarsit, satisfactiile vor fi pe masura.