Am auzit că acetaminofenul este toxic la pisici. Este un medicament atât de uzual. Este adevărat?
Acetaminofenul este un medicament care este utilizat pentru a trata febra și/sau durerea la oameni. Din păcate, intoxicația cu acetaminofen la pisici este foarte frecventă deoarece companionii umani încearcă să-și trateze pisicile de febră sau durere fără a se consulta în prealabil cu un medic veterinar. Pisicile prezintă un risc mult mai ridicat de a se intoxica de la o singură doză de acetaminofen ce le este administrată de companionii lor umani în comparație cu câinii.
Pisicile au o deficiență genetică care le face vulnerabile la toxicitatea acetaminofenului.
Pisicile au o deficiență genetică într-una dintre căile lor metabolice de la nivel hepatic care are rolul de a descompune medicamentele, ce poartă denumirea de „calea glucorono-conjugării”. Această deficiență face ca pisicile să fie vulnerabile la toxicitatea acetaminofenului.
Care sunt semnele intoxicației cu acetaminofen la pisici?
Semnele efectelor toxice ale acetaminofenului pot apărea în decurs de 1-4 ore de la ingestie. Pisicile afectate vor manifesta stare depresivă progresivă și, de asemenea, pot prezenta respirație rapidă. Pot manifesta durere abdominală și senzație de greață, provocându-le salivație. Mucoasele lor aparente, de exemplu, gingiile și țesutul care înconjoară globul ocular pot prezenta o colorație albăstruie/violacee. Această condiție poartă denumirea de „cianoză” și este consecința unei molecule denumită „methemoglobină” care perturbă și întrerupe capacitatea celulelor roșii ale sângelui de a transporta oxigenul la țesuturile din organism.
Ocazional, primul semn al intoxicației cu acetaminofen este moartea.
Unele pisici vor dezvolta edeme (retenție de lichide) la nivelul feței, lăbuțelor și a membrelor anterioare la câteva ore după ingestia acetaminofenului. Urina poate deveni închisă la culoare sau chiar de culoarea ciocolatei ca urmare a prezenței sângelui sau a methemoglobinei. Ocazional, primul semn al intoxicației cu acetaminofen este moartea. Moartea ca urmare a methemoglobinemiei apare la 18-36 de ore de la ingestia acetaminofenului.
Există vreun tratament pentru o pisică care s-a intoxicat cu acetaminofen?
Prezența methemoglobinei în sânge solicită un diagnostic prompt, spitalizarea și asistența intensivă. De asemenea, urina închisă la culoare sau cu sânge, colorația gălbuie a pielii și mucoaselor (icter) impun internarea pacientei. Aceste pisici trebuie să fie foarte atent manipulate și îngrijite, deoarece, adesea, au stări foarte fragile și ușor destabilizabile.
În funcție de timpul scurs de la ingestia acetaminofenului, medicul vostru veterinar îi poate induce voma pisicii voastre și îi poate efectua o spălătură gastrică. Aceste manopere sunt utile numai în primele 4-6 ore de la ingestia acetaminofenului. Un număr scăzut al globulelor roșii ale sângelui, ce poartă denumirea de „anemie”, prezența sângelui în urină (hematuria) sau prezența hemoglobinei în urină, denumită „hemoglobinurie” pot necesita efectuarea unei transfuzii cu sânge integral. În plus, terapia intravenoasă cu lichide poate fi instituită pentru a menține hidratarea și echilibrul electrolitic adecvate.
Un medicament denumit N-acetilcisteină (ACC) este considerat a fi un antidot pentru intoxicația cu acetaminofen.
Cărbunele activat poate fi administrat imediat după ce voma a fost indusă sau după ce s-a efectuat spălătura stomacului și odată ce voma este controlată. Cărbunele activat atrage moleculele remanente de acetaminofen și le împiedică de la a fi absorbite de la nivelul tractului gastrointestinal. Un medicament ce poartă denumirea de N-acetilcisteină (ACC) este considerat a fi antidotul în intoxicația cu acetaminofen. Vitamina C (acidul ascorbic) reduce niveluri methemoglobinei din sânge în timp.
Odată ce pisica este tratată pentru intoxicația cu acetaminofen, există anumite proceduri care trebuie să fie efectuate după aceea?
Nivelurile sanguine ale methemoglobinei trebuie să fie monitorizate. În plus, nivelurile serice ale enzimelor hepatice sunt monitorizate pentru a evalua prejudiciile hepatice apărute în urma intoxicației. Nivelul unui compus denumit glutation din sânge este util în evaluarea eficacității terapiei. Prejudiciile hepatice și leziunile ireversibile rezultate pot compromite funcția hepatică pe termen lung la pisicile care supraviețuiesc intoxicației cu acetaminofen.
Tratamentul prompt care previne afectarea hepatică crește șansele recuperării.
Dacă nivelurile methemoglobinei din sânge progresează rapid, acesta este un semn clinic grav, iar dacă concentrația methemoglobinei din sânge depășește 50% din hemoglobina organismului, prognosticul este defavorabil. De asemenea, dacă enzimele hepatice serice continuă să crească după 12-24 de ore de la ingestie, atunci și motivele întemeiate de îngrijorare cresc. În timp ce semnele clinice ale intoxicației cu acetaminofen pot persista timp de 12-48 de ore, moartea ca urmare a prezenței methemoglobinei din sânge poate apărea în orice moment. Tratamentul prompt ce are scopul de a readuce methemoglobina la hemoglobină la nivelul sângelui și de a preveni afectarea hepatică crește șansele recuperării. Din păcate, moartea ca urmare a prejudiciilor hepatice poate apărea în numai câteva zile.
Prevenția este esențială în cazul intoxicației cu acetaminofen, astfel că nu-i administrați NICIODATĂ pisicii voastre acetaminofen.