Pentru o rasă care și-a început călătoria în America în urmă cu numai circa 25 ani, Siberiană și-a tors calea către inimile iubitorilor de pisici din America de Nord într-un timp record. Aceste tovarășe feline, binecunoscute pentru talia, blană splendidă și loialitatea lor apropiată de cea a câinilor, și-au câștigat recunoașterea a șapte din cele zece asociațîi feline nord americane din momentul în care și-au făcut apariția în 1990.
Istoricul și originea
Exact când și cum și-a făcut apariția Siberiană în Rusia nu se știe cu precizie. Totuși, se speculează că această rasă de pisici a fost introdusă în Rusia odată cu imigranțîi, exploratorii sau comercianțîi și că ea ar există în Rusia de sute de ani. De-a lungul timpului pisicile au evoluat spre o rasă robustă, rezistență și cu părul lung, aptă să reziste condițiilor climatice neîndurătoare ale regiunii. În realitate, potrivit câtorva experți, mutația generatoare a părului lung la pisici a apărut în Rusia de unde a fost răspândită în Turcia și Iran pentru a da naștere zulufilor lungi și eleganți ai raselor Persană și Angora. Pisicile rusești cu părul lung, alături de persane și angore, au fost etalate în prima expoziție felină ținută în Londra la Crystal Palace în 1871. Se pare că prima menționare scrisă a acestei rase s-a făcut în cartea lui Harison Weir, Our Cats and All About Them, care descria cele mai vechi rase de pisici întâlnite în Anglia în 1981.
Crescatoarea Elizabeth Terrell, dețînătoarea felisei Starpoint Cattery, este recunoscută pentru aducerea primelor Siberiene în Statele Unite. Crescătoare de Himalaiene, Terrell a solicitat în 1988 printr-un articol dintr-o publicație despre pisici ajutorul crescătorilor doritori să doneze sau să comercializeze himalaiene în vederea consacrării rasei în Rusia. Până în 1987, cetățenilor ruși li se interzicea deținerea animalelor de companie datorită lipsei alimentelor și a locuințelor. Abia în 1987 legile au fost schimbate, cluburile feline au fost fondate și crescătorii de feline domestice au început să păstreze registrele de reproducție. Prima expoziție felină din Moscova s-a ținut în 1988.
Elizabeth Terrell l-a contactat pe Nelli Sachuk, un membru al Kotofei Cât Club, care este o parte a ligii internaționale a American Cât Fanciers’ Association și una dintre puținele cluburi feline rusești care acordă pedigree-uri oficiale. Terrell i-a trimis lui Sachuk patru dintre himalaienele ei și pe 28 iunie 1990 a primit în schimb trei siberiene, un mascul, Kaliostro Vasenjkovich, și două femele, Ofelia Romanova și Naina Romanova. Aceste trei exemplare menționate și alte câteva pisici importate ulterior au constituit membrii fondatori ai rasei Siberiană din America de Nord.
Din moment ce ACFA recunoștea că filiala Kotofei Cât Club, ele au fost primele asociațîi care au acceptat rasă pentru recunoaștere în iulie 1990. La scurt timp, alte asociațîi au inițiat acreditarea rasei. În 1991, Terrel fonda Taiga Siberian Breed Club (denumit după taigaua siberiană) pentru a reuni laolaltă crescătorii americani de Siberiene și pentru a promova și proteja rasă. După acel an, au fost fondate multe alte cluburi și asociațîi ale rasei. Chiar dacă este încă rară, Siberiană și-a câștigat popularitatea și statutul de membră a diferitelor asociații internaționale.
Astăzi, Siberiană este recunoscută că membră de următoarele asociațîi și organizațîi internaționale: American Association of Cât Enthusiasts (AACE), American Cât Association (ACA), American Cât Fancier's Association (ACFA), Cât Fanciers' Federation (CFF), Național Cât Fanciers' Association (NCFA), The Internațional Cât Association (TICĂ), United Feline Organization (UFO), FiFe (Federation Internaționale Feline). De asemenea, Siberiană este acceptată în grupa provizorie de către Cât Fanciers’ Assoociation (CFA). Rasă era acceptată de către CFA la 6 februarie 2000.
Aspectul exterior și dimensiunile
Siberiană este o pisica de talie mare și puternică căreia îi iau aproximativ 5 ani pentru a se dezvoltă complet. Corpul este mai mult lung decât înalt, cu gambe robuste, labe rotunde și puternice, prevăzute cu smocuri de par între pernițe. Gâtul este scurt și musculos, iar toracele este adânc și lat. Coadă conică și lungă este mai lată la baza și mai ascuțită spre vârf.
În general, masculii cântăresc în jur de 5,5-8 kg, iar femelele circa 3,5-6 kg.
La maturitate, aceste pisici sunt robuste emanând forță și rezistență și sunt dotate cu o condiție fizică excelență și cu agilitate. Membrele posterioare sunt puternice și o idee mai lungi decât cele anterioare. Extrem de agile, Siberienele sunt niște săritoare neîntrecute.
Una dintre cele mai mari rase de pisici domestice, Siberiană rivalizează cu Mâine Coon-ul și norvegiană de pădure în talie. În realitate, aceste trei rase sunt uneori confundate una cu altă datorită taliei și blănurilor lor lungi și pretabile oricăror climate. Cea mai simplă modalitate de a evidenția diferențele este de a lua în calcul formă corpului. Siberiană are un trunchi de formă unui butoi rotunjit și un cap conic și mare cu contururi rotunde, urechi rotunjite și ochi șferici, mari. Pe de altă parte, Mâine Coon-ul este mult mai rectangular, având corpul alungit și coadă și membrele lungi. Norvegiană de pădure are un cap triunghiular, ochii ovali și ușor oblici, urechile ascuțite și un trunchi de dimensiuni medii.
Cum îi șade bine unei pisici care s-a dezvoltat într-un climat răcoros, Siberiană este înzestrată cu o blană lungă și deasă cu un guler plin și un puf profund aderent care devine mai des în sezonul rece. Părul de protecție, lung și unsuros îi conferă blănii impermeabilitatea. Blană per ansamblu da impresia că Siberiană este mult mai voluminoasă decât este în realitate. Toate culorile și modelele sunt acceptate. Modelul colorpoint (specific siamezelor) nu este acceptat de toate asociațiile, dar este în curs, AACE, ACFA, CFF și UFO permițându-le exemplarelor colorpoint participarea la expoziții și concursuri. Cu toate acestea, varietățile tărcat și tărcat cu alb sunt cele mai frecvent întâlnite și cele mai apreciate.
Personalitatea
Siberienele pe cât sunt de mari, pe atât sunt și de inimoase. Sunt devotate, inteligente și afectuoase, fiind dotate cu multă curiozitate și jovialitate. Siberienele sunt foarte istețe, crescătorii susțînând că ele sunt în stare să descifreze orice problema pentru a obține tot ce-și doresc. Își învață rapid numele, venind cu promptitudine când sunt chemate – asta bineînțeles dacă și vor – și le place să va aducă diferite jucarioare pe care li le aruncați, dar nu se vor da în lături și de la alte jocuri în care va veți implică activ. Sunt în general prietenoase și ascultătoare, dar caracterul lor depinde în mare măsură de socializarea timpurie.
În ciuda taliei lor, Siberienele sunt foarte agile, fiind capabile să se urce în vârful bibliotecii într-un singur salt. Proprietarii de Siberiene au remarcat că acestea sunt fascinate de apă, deseori scapandu-și jucarioarele în castroanele cu apă sau „inspectând” cadă înainte că această să se usuce.
Relațiile cu familia și casă
În prezența musafirilor sau a persoanelor necunoscute este rezervată și distanță, analizandu-i atent înainte de a îndrăzni să se apropie. Siberiană preferă spații larg deschise și se bucură de momentele petrecute în aer liber. Suportă cu stoicism câteva grade mai puțîn, datorită protecției pe care i-o conferă blană să bogată și călduroasă.
Relaționează bine cu alte animăluțe de casă, mai ales dacă crește alături de acestea. Se va tolera la fel de bine și cu câinii atâta timp cât își stabilesc de la început ierarhia în casă.
Datorită conformatiei lor corporale și a blănii lor naturale, protectoare și rezistență la intemperii, pisicile siberiene pot fi crescute mixt, respectiv, atât în casă cât și afară. Puteți fii siguri că va preferă să stea în casă alături de voi, dar asta nu înseamnă că se va plictisi afară unde va găși întotdeauna ceva de explorat.
Aspecte particulare
Chiar dacă Siberienele nu au nevoie de aceeași îngrijire că persanele, blăniță lor deasă totuși trebuie îngrijită periodic pentru a preveni încurcarea acesteia. O pieptănare meticuloasă (nu periere) cu un pieptăne din oțel inoxidabil o dată sau de două ori pe săptămâna ar trebui să fie suficientă.
Primăvară, Siberiană își îndepărtează blană de iarnă lungă și deasă pentru a-i face loc celei de vara. Toamna, Siberiana naparleste din nou, inlaturandu-și blană de vara mai scurtă și mai moale pentru a se pregăti de iarnă. În timpul acestor sezoane, îngrijirea suplimentară a blănitei este absolut necesară pentru a nu va trezi cu smoace de par pe toate obiectele din casă.
Siberienele sunt încă greu de găsit, motiv pentru care pot fi și destul de scumpe. Prețul unei astfel de feline depinde în principal de crescător, linie, pedigree, sex, culoare și model.
Boli și afecțiuni curente
Majoritatea crescătorilor susțîn că persoanele cu alergie la pisici pot tolera siberienele. Există diferite motivații pentru această afirmație, cea mai recunoscută fiind faptul că Siberienele produc o cantitate mai mică sau aproape deloc de proteină alergenica Fel d1. Această proteină, care induce reacțiile alergice la oameni, este secretată de glandele sebacee și salivare, fiind ulterior etalată pe blăniță în urmă toaletarii. Totuși, există puține testări făcute pentru a confirmă acest lucru, astfel că nu ar fi o idee prea bună să achiziționați o Siberiană numai pe baza acestor speculații. Dacă sunteți alergic la pisici, planificați-va să va petreceți un timp alături de această, de preferat pentru o perioada mai lungă, pentru a va asigura că o veți putea tolera înainte de a o cumpără.
Masculii, că în cazul oricărei alte rase de pisici, nu sunt feriți de sindromul urologic felin (formarea de pietricele la nivel renal sau vezical), motiv pentru care trebuie avută o atenție sporită asupra alimentației și a apariției eventualelor dificultăți de urinare.
Ideal este că după vârstă de 6-8 ani, chiar dacă aveți un exemplar sănătos, să-i faceți un control de rutină și câteva investigații (ecografie, radiografie, analize de sânge și urină) pentru a depista din timp eventualele sensibilități și pentru a încerca remedierea acestora printr-o alimentație corespunzătoare sau cu ajutorul unui tratament adecvat.
Speranța medie de viață a Siberienei este de 12-15 ani.