În general, se consideră că funcția cognitivă a unei pisici tinde să între în declin odată cu înaintarea în vârstă, cu mult mai repede decât se întâmplă în cazul oamenilor. Dacă pisica voastră prezintă unul sau mai multe dintre semnele de mai jos și toate cauzele potențiale, fizice sau medicale au fost excluse, acestea s-ar putea datora disfuncției cognitive. Bineînțeles, că este la fel de posibil că disfuncția cognitivă să apară concomitent cu alte probleme medicale, astfel că s-ar putea să fie dificil de stabilit cauza exactă a fiecărui semn.
Comportament și boli comportamentale
De Dr. Rocsana Timotin, 13 Iulie 2018
Această este o tema extinsă care include o varietate de opțiuni terapeutice, incluzând remedii pe baza de plante, remedii homeopate, suplimente nutritive, etc. Există puține studii controlate care să ateste că oricare dintre aceste tratamente sunt eficiente la animalele de companie. Deși același lucru se poate spune și despre majoritatea medicamentelor utilizate în terapia comportamentală, cele mai multe dintre acestea s-au dovedit a fi cel puțîn eficiente în terapia comportamentală umană. Mai mult de atât, deoarece aceste produse conțîn ingrediente „naturale”, pot există variații mari în puritatea, calitatea, nivelul de activitate și eficacitate de la un producător la altul și de la un lot la altul.
Etichete
De Dr. Rocsana Timotin, 13 Iulie 2018
Pisicile sunt extrem de atașate de teritoriu, astfel că îndepărtarea de această baza sigură nu este o chestiune pe care să o suporte cu ușurință! Călătoria în mașînă, avion sau alte forme de transport uman poate fi o experiență extrem de stresantă din toate punctele de vedere, în parte deoarece pisica nu mai deține controlul propriei experiențe.
Etichete
De Dr. Rocsana Timotin, 4 Iulie 2018
În prezent, sunt utilizate numeroase medicamente pentru a trata problemele de comportament ale animalelor de companie. Pentru a stabili dacă tratamentul medicamentos poate fi luat în considerare, în primul rând este esențial să se determine diagnosticul și cauza problemei. Medicamentele sunt indicate atunci când tehnicile de modelare a comportamentului de unele singure este prea puțîn probabil să amelioreze problema, în cazurile care nu au răspuns cu succes la terapia comportamentală sau în cazurile în care ar putea fi dificil sau periculos să se intervină fără ajutorul medicamentelor. În acele cazuri în care pisica este excesiv de anxioasă sau manifestă comportamente care i-ar putea fi dăunătoare ei însăși sau altora, medicamentele pot fi indicate din considerente umane. În unele cazuri, cum ar fi cele în care ar putea există anomalii la nivelul receptorilor și neurotransmisiei cerebrale, medicamentele ar putea fi o parte necesară a protocolului de terapie pentru facilitarea funcției cerebrale mai normale.
Etichete
De Dr. Rocsana Timotin, 26 Iulie 2017
Majoritatea pisicilor, instinctual si din fire, prefera sa utilizeze o suprafata tip pamant pentru a-si elimina dejectiile. Daca le puneti la dispozitie o litiera cu substratul (materialul/nisipul) adecvat si atractiv, putine pisici vor trebui sa fie invatate sa-l utilizeze. La varsta de aproximativ 30-36 de zile, pisoii isi parasesc cuibul pentru a cauta un substrat afanat pentru a-si elimina dejectiile.
Etichete
De Dr. Rocsana Timotin, 15 Noiembrie 2016
Pe masura ce pisicile inainteaza in varsta, in general, vom fi martorii unor modificari in comportamentul lor. Activitatile ludice, salbatice si nebunatice pe care le asociem cu pisoii iau locul dormitului in soare si colindatului prin jurul casei care sunt apanajul pisicilor adulte. In mod firesc, presupunem ca pisicile senioare isi vor prelungi orele de somn in soare sau in paturile noastre.